/ / 746
-
LEI

Trimite mesaj
Advert #8232

contactati autorul anuntului si pe




Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Aiud, județul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de consilier, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Compartimentului Financiar, Salarizare, Contabilitate.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare dc licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de ştiinţă – ştiinţe economice.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 03 iulie 2018: data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 16 iulie 2018, ora 11.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se pot obține la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Aiud, situată în Aiud, Str. Unirii nr. 8A, telefon 0258.862.313, e-mail [email protected]

Telefon: 0258.862.313
Localitate AIUD
Cartier sau Zona -
Exemplu: Casa, vila, spațiu comercial, teren intravilan, mobila